11.Hanoi-Vietnam

Sau cum am petrecut Crăciunul la 8500 km depărtare de casă, prieteni, familie și tot ceea ce tainic mă leagă încă, de săracul, iubit pământ de acasă!


   Revin pe albul www-ului după o relativ lungă absență, datorată concediului și Sărbătorilor de Iarnă, a Noului An și a timpului petrecut în liniște acasă, în compania oamenilor dragi, și a celor care numai în mintea mea m-au dat uitării…(dar cât de mult mă înșelam).

cluj14

   Am învățat că nu este neapărat așa, că golul lăsat în urmă de o prietenie în declin, nu se va umple niciodată, dar nici nu seacă până la extincție, ci vibrează și se regenerează la fiecare reîntâlnire, ca și cum nimic vreodată nu l-ar fi secătuit…Am învățat că „ne vedem curând și rămâi cu bine” nu sunt doar banale saluturi, ci adânci și smerite promisiuni, ce mi-ar lăsa cicatrici pe suflet dacă nu le-aș duce la împlinire…

img_0405-2

   M-am bucurat să descopăr că oamenii de la care mi-am luat rămas bun cu mult timp în urmă, (chiar cu mult înainte de plecarea mea în Emirate), nu m-au uitat, ba mai mult m-au purtat în gând și-n suflet, unde am reușit să intru în vremuri de mult apuse, pe băncile școlii generale, în sălile de studiu și concerte ale liceului sau pe maidanul verde din spatele caselor, unde atâția ani „am bătut mingea” iar acum bate doar un vânt al goliciunii…

timisoara19

   Le mulțumesc tuturor, prieteni noi sau vechi, pentru clipele de care cu atât de mult drag îmi amintesc, pentru altele după care atât de însetat râvnesc și pentru cele ce știu că vor urma, mai devreme sau mai târziu, cu ocazia unei viitoare reîntâlniri. Cred cu tărie că viața are un mod unic de a ne purta pe-ale sale aripi, de a ne îndepărta la un moment dat și împrăștia în lume, doar pentru ca mai apoi să ne apropie și să ne aducă din nou împreună!

img_1598

   Am părăsit România și temperaturile din două cifre, cu minus în față, via Budapesta, cu doar două zile înainte de Crăciun. Cum a fost? Greu…e greu să lași în urmă părinții, frații, bunica ce o mai am, prietenii…când cu atâta drag ai fost așteptat și cu atâta căldură ai fost primit! Am avut însă parte, de un fabulos, ultim apus deasupra României, mai exact de la 10.000m deasupra Călărașiului! Rămâi cu bine Românie!

img_1948

   După o singură zi de odihnă în Dubai, urma să zbor chiar înainte de Ajunul Crăciunului, spre Hanoi-Vietnam, un multisector compus de fapt din două zboruri: primul spre Yangon-Myanmar, (unde alimentăm din nou aeronava și îmbarcăm alți pasageri) și apoi spre Hanoi, capitala Vietnamului. Articolul de astăzi vă va purta așadar prin minunatul Vietnam!

ZIUA 1


   Hanoi, capitala Vietnamului, este al doilea oraș ca mărime al țării, adăpostește o populație de peste 6.4 milioane de locuitori și este situat la 1760km distanță de Hồ Chí Minh (fostul Saygon și cel mai mare oraș al Vietnamului), pe malul drept al „Râului Roșu”, de aici și denumirea de Hà Nội, care în traducere liberă înseamnă „uscatul dintre ape”. Traversat și brăzdat de alte numeroase râuri, precum Duong, Cau, Ca Lo, Day, Nhue, Tich, To Lich și Kim Nguu, Hanoi este o comoară a Asiei, atât culturală cât și culinară!

hanoi72

   Am aterizat pe Aeroportul Internațional Nội Bài din Hanoi, puțin după lăsarea serii și am hotărât imediat, împreună cu echipajul, că a doua zi, Ajunul Crăciunului mai exact, vom merge să vizităm Golful Ha Long (Ha Long Bay), un adevărat miracol al naturii și patrimoniu mondial UNESCO. Plecarea la ora 4:00 a dimineții și un drum anevoios, de 6 ore dus-întors, anunța un Crăciun ieșit din tipar (nu că nu ar fi fost deja așa!). Hotelul în care am fost cazați, nu a făcut decât să pună paie pe un foc ce ardea deja mocnit, fiind decorat  cu tot felul de instalații și ornamente de Crăciun!

hanoi73

   După întocmirea planului, ne-am retras fiecare în camere, pentru room service și odihnă înainte de ziua amețitoare ce tocmai se anunțase…însă nu sună a fi stilul meu nu?! Deja mă cunoști! Evident aveam alte planuri, puse la punct cu vreme în urmă, în momentul în care am aflat că voi opera un zbor spre Vietnam…o să înțelegi imediat despre ce este vorba!

   Ajuns în camera de hotel, îi dau de știre Dianei, Reșițeanca mea, cu care plănuisem să mă întâlnesc în Vietnam (că-n România, așa ironic cum sună, nu ne cunoscusem!). Da, vezi bine…Diana locuiește de câteva luni bune în Hanoi, predă limba engleză la o școală privată și e bine-merci! Atât de bine-merci încât n-o văd revenind curând acasă!

   Mă aștepta un duș îmbietor într-o cameră de hotel „mișto rău”, ceva ce nu mi-aș fi închipuit că voi găsi în Vietnam, eu având o părere total nefondată despre Hanoi și tot ceea ce credeam că voi avea de văzut aici. Ca întotdeauna, prima părere este foarte importantă, dar ultima este critică!

hanoi71

   După două-trei ore petrecute în cameră, Diana mă anunță că a terminat cursurile, se află într-un taxi și se îndreaptă spre hotelul unde sunt cazat! E timpul să cobor, să o cunosc și să înțeleg mai multe despre Hanoi! Am urcat în taxi și am făcut cunoștință cu un om minunat, mereu cu zâmbetul pe buze și pusă pe glume. Cât de mică este uneori lumea…nu ne întâlnim niciodată în orașul natal (deși avem mulți prieteni comuni), dar ne întâlnim pentru prima oară aici, în Hanoi…doi români, doi reșițeni, la 8500 km depărtare de casă!

   Am stat de vorbă o jumătate de oră bună în taxi, în timp ce ne îndreptam spre locuința Dianei (locul de unde nu lipsea ceaiul, cafeaua, fisticul, chipsurile vietnameze, țuica și alte delicii românești!). I-am adus simbolic, din România, câteva batoane de ciocolată ROM,  reacția ei fiind chiar amuzantă! 😀

hanoi2

   Ajuns acasă la Diana, am fost primit „românește”, cu multă căldură și îmbiat cu tot felul de ceaiuri, cafele și alte ronțăieli! S-a insistat și cu țuică dar mi-am ținut bine capul pe umeri și am zis pas…de data asta!

hanoi1

   Timpul nu ține niciodată cu noi și nu e niciodată în favoarea noastră, așa că orele s-au scurs repede într-o așa companie. Am discutat multe și mărunte, despre adevăratul ACASĂ, cel românesc, despre noua ei casă, despre noua mea casă, despre prieteni (n-am bârfit!) și despre planuri de viitor!

   Se făcuse și miezul nopții între timp, iar cum călătorului îi stă bine cu drumul, ne-am luat (deja atât de popularul) „rămas bun dar pe curând”, ne-am îmbrățișat, pupat, ne-am urat Sărbători Fericite, Crăciun Fericit, An Nou Fericit și toate cele și am făcut drum întors spre hotel! De partea cu aventura s-a ocupat Diana, în momentul în care mi-a comandat un UBER vietnamez…

hanoi5

   Ca să înțelegi, UBER-ul vietnamez este o experiență în sine, cred că nu exagerez când spun că e și un risc, traficul în Hanoi fiind infernal. Veneam din Dubai, un român ce gonea pe două roți, în creierul nopții, pe străzile Hanoiului, după ce mă întâlnisem cu o reșițeancă ce locuiește în Vietnam…how fucked up is that!?! (știu, până și tu te-ai pierdut în detalii)

hanoi4

   Am regretat puțin proasta decizie de a nu adăuga în bagaj, o haină puțin mai groasă. Noaptea a fost destul de rece, cu atât mai mult cu cât am petrecut o parte din ea, pe mobră!

hanoi11

   Am profitat la maxim de „cadoul” Dianei, am zâmbit în mai multe selfie-uri decât am făcut-o vreodată și am uitat pentru o vreme de frig, de Crăciun, cozonaci, cârnați, colaci, colinde, foi de varză și tot ce ține de…sărbători acasă!

hanoi9

   Vietnamezii sunt oameni calzi și zâmbitori, m-au salutat de nenumărate ori, sau ori de câte ori treceau pe lângă mobra UBER. Am salutat la rândul meu și am zâmbit…e ceva natural și molipsitor!

hanoi10

   Întreaga călătorie a durat aproximativ 35 de minute. Au fost 35 de minute de care îmi voi aminti mereu cu mult drag și nu, nu regret frigul pe care l-am tras! Mulțumesc Diana cu ocazia asta! 😀

   Ajuns la hotel, mă pregătesc pentru ziua ce tocmai începuse (sau orice ar fi însemnat asta), fiindcă mi-au mai rămas doar trei ore de somn înainte de plecarea spre Ha Long Bay. Mi-am dat însă toată silința să dorm respectivele trei ore și am reușit! O alarmă la 3:45 mă trezește la o realitate pe care nu vroiam să o accept: e ziua de Ajun, ești obosit „vai ș-amar și rupt în gură”, crezi că visezi dar de fapt te-ai trezit! Ăsta e sacrificiul pe care eu și toți colegii mei îl facem, ca să apucăm să vedem câte ceva din frumoasele destinații spre care zburăm!

ZIUA 2


   Mă întâlnesc cu echipajul în lobby-ul hotelului, unde eram așteptați de șofer și ghid! Morocănoși cum eram, facem o poză de grup în fața bradului, amenajat la recepția hotelului, apoi urcăm în bus și pornim pe drumul agoniei!

hanoi16

   Planul era să mai dormim trei ore în bus, dar era de așteptat că asta nu se va întâmpla, doar ne-am dorit același lucru și în Filipine (vezi articolul aici!), atunci dovedindu-se a fi la fel de irealizabil ca și acum. Drumul extrem de prost, spațiul limitat și entuziasmul vis-a-vis de descoperirea unui nou loc, ne-au făcut să nu închidem un ochi tot drumul, să râdem, să glumim și să ascultăm cu atenție scurt-istoricul prezentat de către ghid!

   După trei ore scurse cu greu și mult chin, pe bancheta din spate a Transporterului, ajungem în Ha Long City Harbour, portul de unde urma să îmbarcăm o navă de mici dimensiuni, care să ne ducă în interiorul golfului. Înainte să facem asta însă, ni s-a părut firesc să luăm micul dejun împreună și să ne urăm „Merry Christmas” din spatele bolurilor cu tăiței din orez și supă de „te-miri-ce”!

hanoi18

   Nu cred că mai are rost să-ți spun, dar nu există termen de comparație între zeama asta lungă și o ciorbă cu smântână făcută de mama, un bol cu sarmale și două-trei fripturi de porc, cozonac și trei-patru feluri de prăjituri, (așa spune tradiția la români-să bagi până nu mai poți). Toate astea și Crăciunul departe de casă ar fi fost cu totul altfel! Nu mă plâng nici așa, a fost o experiență și până la urmă e drogul meu de zi cu zi – călător în lumea largă!

hanoi19

   După micul dejun, în drumul nostru spre docul de unde urma să facem îmbarcarea, un selfie cu un brad la fel de atipic ca și Crăciunul nostru!

hanoi76

   Ultimul pas înainte de a urca pe vas, a fost să cumpărăm vestitele pălărioare conice ale vietnamezilor. Foarte populare în țări ca Bangladeș (vezi articolul aici!), Bhutan, China, Cambodia, India, Indonezia, Japonia, Korea, Malaezia, Myanmar, Filipine (vezi articolul aici!), părți ale Rusiei și Vietnam, pălăriile de orez asiatice, au devenit de mult accesorii de modă, ele fiind fabricate din diverse materiale, într-o multitudine de culori și dimensiuni și pentru multe alte activități, pe lângă agricultură (extrem de des utilizate la recoltarea orezului și pe plantațiile de ceai).

hanoi30

   Suntem gata de îmbarcare și din portul Ha Long, pornim spre golful Ha Long, o călătorie de 45 de minute pe apele Mării Chinei de Sud, ape mai tulburi decât cele cu care am fost obișnuit în Australia (citește tot articolul aici!).

hanoi121

   Ha Long City Harbour și bărcuța cu care urma să navigăm apele Mării Chinei de Sud. Postez mai jos, o serie de fotografii făcute în drumul nostru spre cea mai importantă atracție a Vietnamului și cel mai vizitat obiectiv al țării, Ha Long Bay!

hanoi122

   Portul din Ha Long Bay.

hanoi123

   Ha Long 12, bărcuța din port, responsabilă atât de ducerea cât și aducerea noastră în siguranță, pe cele două maluri ale golfului.

hanoi93

   În drum spre Golful Dragonilor! Legenda spune, că în vremurile din vechime, regele Vietnamului a cerut ajutorul zeilor pentru a câștiga o bătălie cu o armată invadatoare chineză. Zeii, văzând suferința oamenilor, au trimis o familie de dragoni, care au lăsat în urmă munți de jad și pietre prețioase. Locul în care dragonii se spune că au coborât din ceruri se numește Ha Long și este unul dintre cele mai frumoase din întreaga Asie!

hanoi92

   Deși vremea nu a fost întocmai cum ne doream, nimic nu a reușit să ne strice ziua. Am menținut atitudinea pozitivă toată ziua iar eu am continuat să-mi văd de treabă…adică să surprind momentele cheie ale călătoriei.

hanoi79

hanoi39

   După aproximativ o jumătate de oră, ne apropiem de interiorul golfului, locul de unde vom începe pe jos, turul golfului și al unei peșteri din apropiere

hanoi96

   Peisajul de care am avut parte în drum spre Ha Long Bay îți taie respirația, pare că ar fi desprins din filmul AVATAR, sau viceversa – filmul s-a inspirat din măreția acestor ținuturi!

hanoi127

  Ha Long Bay acoperă o suprafață de 1553 kilometri pătrați și este compus dintr-un ansamblu de aproximativ 2000 de insule, majoritatea acestora fiind formate din calcar. Centrul golfului, are o densitate de 775 de insule răspândite pe o suprafață de 334 km pătrați! (Sursa: Wikipedia)

hanoi113

   Se estimează că roca de calcar din golful Ha Long are o vechime de aproximativ 500 de milioane de ani, timp în care diferitele condiții meteo, tropical-umede în deosebi, au sculptat relieful carstic care poate fi observat și astăzi! A durat aproximativ 20 de milioane de ani pentru a ajunge în forma vizibilă astăzi, formă care este și acum, în continuă schimbare.

hanoi115

   Imensa geodiversitate a acestor locuri a creat o frumoasă biodiversitate, inclusiv un ecosistem tropical, mereu verde și unul oceanic. Ha Long Bay este casă pentru mai mult de 14 specii de plante endemice și peste 60 de specii de faună endemică!

hanoi98

hanoi169

   O dată ajunși la mal, ghidul ne prezintă intențiile sale pentru turul golfului, tur care include și vizita unei peșteri din apropiere, Thien Cung sau peștera paradisului!

hanoi104

   Am urmat așadar o potecă, ce urcă în munți, până la intrarea în peștera Thien Cung.

hanoi105

   Mulțumită mâinilor Creatorului, peștera Thien Cung este una dintre cele mai vizitate atracții ale Ha Long-ului, fiind de o impresionantă și aparte frumusețe. Împreună cu peștera Sung Sot, Thien Cung este una dintre cele mai mari și frumoase peșteri ale întreg Vietnamului!

hanoi151

   Localizată la nord de peștera Dau Go, Peștera Paradisului a fost descoperită târziu, în anul 1993, datorită intrării ascunse, extrem de înguste și acoperite de vegetația abundentă din zonă. Peștera este un adevărat paradis al stalactitelor, descoperit în 1993 de câțiva pescari ce căutau adăpost în fața unei violente furtuni.

hanoi150

   În urma studiului sistemului complex de stalactite și a asemănării formei acestora cu cea a unor dragoni, păsări Phoenix și stâlpi ai unor palate sau temple divine, peștera primește denumirea de Heaven Cave sau Peștera Cerului/Paradisului.

hanoi149

   Aflat la 25 de metri deasupra nivelului mării, drumul până la intrarea în peșteră este acoperit de vegetație luxuriantă și străjuit de copaci tropicali. Intrând printr-o îngustă crăpătură în stânca de calcar, lumina dezvăluie în interior, un paradis subteran vibrant și nemaivăzut, creat în totalitate de natură!

hanoi148

hanoi147

hanoi144

hanoi143

   În ultima parte a peșterii, luminile roșii, albe și albastre crează o atmosferă fotografică magică, un dezmăț vizual pentru orice pasionat de fotografie. În plus, trei lacuri subterane completează un peisaj ce concura deja în topul perfecțiunii!

hanoi141

hanoi140

   În centrul peșterii se află patru mari stâlpi, de la baza cărora pornesc spre tavan, ciudate forme de păsări, pești, flori și frunze. Sub bolta peșterii, un grup de stalactite formează ceea ce localnicii numesc „Vălul Dragonului”, o formațiune minerală ce coboară sub formă de perdea, spre baza peșterii!

hanoi139

hanoi130

hanoi137

hanoi135

   Înainte de a ne îndrepta spre ieșire, eu și colega mea de zbor, am găsit locul perfect pentru un selfie în lumină slabă și decor selenar! Click, Click, Click, like magic!

hanoi46

   La ieșirea din Thien Cung, simți că ai vizitat într-adevăr templul cerului, paradisul subteran sau sufletul pământului, un unic și meticulos muzeu de artă naturală, sculptat de natură, într-un stil ce depășește imaginația umană, în aproximativ 20 de milioane de ani!

hanoi146

   Turul peșterii se încheie după aproape o oră petrecută în adâncuri. O dată ieșiți la lumină, Ha Long Bay ni se dezvăluie într-o cu totul altă manieră. Privit de sus, golful pare cu mult mai frumos decât ne făcusem deja impresia.

hanoi128

hanoi103

   Introdus în anul 1994 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, golful este declarat parc național și rezervație a biosferei. Populară destinație turistică în provincia Quảng Ninh, acesta rotunjește frumos economia Ha Long-ului și buzunarele ghizilor, ale pescarilor și muncitorilor din zonă!

hanoi102

hanoi101

   Am continuat coborârea și am ajuns la locul de întrunire din port, loc unde ghidul pregătise următoarea activitate a zilei…vizita unui alt golf mai mic, pe sub pasajele calcaroase ale stâncilor și oprire într-un sat pescăresc lacustru, unde călătoria noastră avea să se încheie și să ne întoarcem spre casă!

hanoi173

   De aici, urma să luăm bărcuța și să vâslim pe sub masivele de rocă, într-un mic golf ascuns în interiorul lanțului calcaros!

hanoi110

   Nu părea a fi o zi interesantă pentru vietnameza din imagine, însă, pentru un alt vietnamez plictisit, ziua s-a trasnformat subit, într-o oportunitate de a face câțiva bănuți!

hanoi106

hanoi108

   Am urcat așadar în luntre și am pornit să explorăm minunile ascunse ale Ha Long-ului! Mai jos vei regăsi câteva dintre fotografiile făcute în drumul nostru spre „miezul” golfului.

hanoi55

   Am fost împărțiți în două bărcuțe, din care am reușit să importalizez multe multe selfie-uri…primul fiind chiar după îmbarcare, cu o parte a echipajului în fundal!

hanoi57

   Am părăsit docurile pescărești, însoțiți de un luntraș capabil, care ne-a ținut și un mini speech cu privire la zona ce urma a fi vizitată!

hanoi161

hanoi153

   Fiecare insulă are un peisaj unic, cu formațiuni dolomitice calcaroase, etxrem de interesante, după care aproape 1000 dintre ele și-au luat și numele: Insula Elefant (Voi Islet), Insula Cocoșul Luptător (Ga Choi Islet), Insula Acoperiș (Mai Nha Islet), etc.

hanoi114

   Trecând pe sub boltele de calcar, săpate de apă în milioane de ani, ajungem în interiorul golfului, unde am admirat un peisaj rupt din documentarele de top ale National Geographic!

hanoi162

hanoi164

   Ha Long, una dintre cele șapte noi Minuni ale Naturii, un loc de legendă, în care lumea mai crede încă în dragoni și în puterea lor de a crea insule de jad. O destinație pe care nu poți să o ratezi, dacă ajungi vreodată în Vietnam!

hanoi157

hanoi156

   Ne-am plimbat pe apele de smarald ale golfului, puțin adânci și foarte liniștite, ceva mai bine de jumătate de oră, timp în care am avut grijă să supraîncălzesc aparatul foto.

hanoi155

   După ce turul mini-golfului situat în centrul lanțului de „dinți calcaroși” se încheie, vâslim înapoi spre mal și satul pescăresc plutitor.

hanoi163

   Aproape de ieșirea din golf, locul unde crestele munților de calcar se gâtuie sub forma unei pâlnii. Ne-am zbătut puțin să trecem luntrea peste un banc fin de nisip care bloca oarecum accesul din interiorul golfului, dar într-un final, am reușit să trecem de partea cealaltă.

hanoi61

hanoi64

   Din acest punct, satul pescăresc Cua Van, se contura tot mai frumos, ridicându-se dintr-un văl fin de ceață spumoasă.

hanoi168

   În Ha Long trăiește o comunitate de aproximativ 1600 de persoane, distribuite în patru sate pescărești: Cửa Vạn, Ba Hang, Cống Tàu și Vông Viêng din comuna Hùng Thắng. Aici, oamenii locuiesc în case plutitoare și își asigură existența din pescuit și acvacultură.

hanoi172

hanoi171

hanoi170

   Pescarii cutreieră apele în căutarea a peste 200 de specii de pești și 450 de tipuri diferite de moluște, hrana principală în ținutulu dragonilor ce-au coborât din văzdut și au format golful.

hanoi116

   Satele pescărești sunt esențiale pentru turismul în golf și pentru conservarea tradiției și culturii vietnameze. 128 de familii trăiesc în Cua Van, numai din turism și pescuit. Ne-am bucurat nespus că am avut șansa să observăm îndeaproape viața copiilor din satul Cua Van.

hanoi174

  Setea de călătorie și fotografie nu-mi va putea fi stâmpărată ușor, însă prin prisma noului job, ea se tratează, simt că există un remediu, din care vreau însă să consum în mici înghițituri, linguriță după linguriță!

hanoi175

   O zi obișnuită pentru un copil vietnamez din satul pescăresc Cua Van. Nimic nu anunța Sărbătoarea Crăciunului și cu siguranță nici Moș Crăciun nu și-a croit vreodată drum în astfel de zone…el rămâne doar un mit, o legendă vie în sufletul tuturor copiilor de aici.

hanoi176

   M-am oprit pentru o clipă în dreptul unei familii care promovau o mică afacere. Aveau la vânzare cel mai bun și dulce porumb fiert (o delicatesă după care eu sunt absolut înnebunit!). După ce mi-am dat cu părerea despre produsul cumpărat și mi-am lins de 3-4 ori buzele…i-am rugat să facă o poză de grup, să iau cu mine o amintire candidă și frumoasă, din Vietnam!

hanoi177

   Încerc mereu să surprind naturalețea în fotografiile mele, obișnuitul, cotidianul, naivitatea copilăriei, puritatea ei și expresiile oamenilor. Încerc să văd mai adânc decât pătrunde o privire și să imprim pe senzor tresăririle sufletului meu, emoția din spatele oricărui „click”. M-am îndrăgostit iremediabil de fotografie acum mult timp și nu văd chip de vindecare.

hanoi178

   Am încheiat aici turul golfului Ha Long și am pus punct unei povești de Crăciun inedite, una originală pe care dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș parcurge-o din nou fără nici un regret!

   Da, mi-a lipsit Crăciunul acasă și ecoul colindelor pe palierul blocului în care locuiam, mi-a lipsit focul din sobă și trosnetul lemnelor aruncate în el, dar în același timp am îmbrățișat cu mult drag noul drum ce l-am ales în viață, unul care mă satisface pe deplin spiritual și cultural.

hanoi109

   Ne-am îndreptat așadar înapoi spre Ha Long 12, bărcuța ce urma să ne ducă înapoi pe malul orașului. La bordul navei am avut parte de un prânz delicios, o masă pe care noi am considerat-o a fi adevărata noastră „Masă de Crăciun”!

hanoi179

   Am servit fructe de mare, pește proaspăt gătit la bordul navei, scoici și caracatiță, orez vietnamez gătit doar la abur și creveți pescuiți chiar în apele de sub punte.

hanoi90

   Cam asta a fost masa noastră de Crăciun și Ajunul Crăciunul petrecut în Vietnam.

hanoi65

   Ajunși în City Harbour, obosiți după o zi începută atât de devreme, am făcut ultimele cumpărături, nelipsiți fiind magneții de frigider, pălărioarele și ceaiurile tradiționale vietnameze.

   A urmat același drum al agoniei înapoi spre hotel. Trei ore petrecute pe bancheta din spate a microbuzului și doar 4 ore rămase până la zborul înapoi spre Yangon-Myanmar (fost Burma) și  apoi Dubai, zbor programat undeva în jurul orei 8 PM, ora Vietnamului.

   Ajuns la hotel, mi-am împachetat cât de repede am putut hainele și am pregătit bagajul pentru plecare. Mi-au rămas trei ore de somn de care am profitat din plin, la urma urmei am dus la bun sfârșit fost un tur de forță al Vietnamului, tur în care am reușit să dorm nici mai mult nici mai puțin de…6 ore! A meritat?! Da, cu vârf și îndesat!

   Aceasta a fost așadar povestea Vietnamului și a unui Crăciun petrecut cu sufletul și gândul acasă, dar cu trupul și fizicul pe apele golfului Ha Long! Vor urma povești din Singapore și mult promisul Perth (sper într-un final), așa că-ți recomand să ții aproape dacă te încântă cumva conținutul acestui blog!

   Mai jos poți urmări un video de 6 minute, care rezumă întreaga experiență trăită în Hanoi-Vietnam! Te invit să-l urmărești în formatul HD!

Întreaga galerie de imagini, poate fi vizionată la o dimensiune și calitate mai bună AICI!

   În speranța că te-ai bucurat și de acest articol, te invit să te ABONEZI blogului prin intermediul butonului URMĂREȘTE din subsolul paginii. Vei primi în mod automat, notificări atunci când noi articole vor fi publicate! De asemenea mă poți urmări pe Facebook sau Instagram!

   DISTRIBUIE acest articol dacă ți s-a părut interesant și oferă altora șansa de a descoperi Vietnamul! Blogul împlinește în curând 6 luni de viață, aș aprecia dacă l-ai putea ajuta să crească! Mulțumesc! 😀

   Fiind primul articol al unui nou an, profit de ocazie să îți doresc un „An Nou Fericit”, îmbelșugat și presărat cu bucurii și satisfacții. Îți doresc multă liniște, regăsire sufletească și puterea de a zâmbi atunci când mai primești din partea vieții…câte o lămâie! La Mulți Ani!

   Voi reveni pe blog cu povești din Singapore-Orașul Leului! Urmărește-ma așadar în continuare!

   Până la următorul articol însă, numai bine ție și cer senin mie!

Un gând despre ”11.Hanoi-Vietnam

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s